PARMARIJA – A furtuna ri nu gualano

‘Na vota c’era nu gualano, tinia dui vacche, Monacedda e Bianchina. Lavurava ra matina a sira, ma a miseria ni muzzicaviri i carcagni. A mugghjera, ‘na fimmina zifrignedda zifrignedda, lavuraviri alla casa, ‘nu frati facjari u privito.

‘Nu jurnu u privito jiviri a da cugnata e dissa ca u mangià allu frati nu purtava jiddo.

Filumena pigghjaja menza panetta ri pane, ni livairi a muddica, a ghjnghja di patani fritti,  l’accappiddaja ca muddica, ‘ nu stuzzo ri caso, ‘na buttgghja ri vino; arrummulaja u stiavucco e nu rivir’allu privito.

Cu na panza grossa, comi quiddi chi mangiano, bivino e nun fatigano, caminava e surava. Arrivato allu fora, chiamairi u frati. U gualano firmajri i vacche, ni riva ‘na vrazzata ri fino e ghiviri a mangià.

A nu certo punto u privito rissa:

“Mo lavuru ji nu poco”.

Appicajri a zimarra a nu fico e cuminciajri a lavurà.

Roppo rui o tre surchi a rata s’infussaja e si bluccaja. I rui frati tira e tira, tira e tira, nun  riuscivano alla  sullivà. Alla fine, cu nu strappo forte a rata vinna fora. Ma, robba chi non si po crere,  apprisso c’era ‘nu sicchio chjno ri rucati r’oro.

“Tu sì furtunato, pirciò fai u privito. Ji ‘nta ssa terra ci jetto u sango ra tant’anni, mai nenti. Sulo fatica. Arrivisi tu e trovisi ‘nu trisoro”.

U gualano j’era nivuro. A gilusia ni sckattava  n’curpo. Nun si putja capacità.

“Basta, puru ji vogghju circà a furtuna!”

Lassaja lavuro, lassaja mugghiere e si ni jiva pu munno.

Camina camina, camina camina, truvava sulo stanchizza. Roppo nu pari ri simmane j’era tutto sckunto. ‘Nta ‘na cmpagna vidda na casa alluminata. ‘Nta loggia c’erano rui fimmini, belle come rui  rose. Guna, cu nu vantisino, i manichi affruciati java sbattenno a fatigà; l’autra si lisciava ‘nanti a nu specchio, s’incipriava, s’aggiustava li vistiti e li brillanti.

“Quista, vacabbuna e sbindata, j’è sicuramenti a furtuna mia, quidda, fatigatura e accorta, j’è du privito”.

Chjno ri raggia e ri gilusia s’abbucinaja alla furtuna suia e a pigghiaja di capiddi.

“Mo, si nun m’aiutisi, t’ammazzo!”.

“Nun m’ammazza, pi carità! Ra mo ‘nananti a sciorta tuja sarà bella!”

“E chi mi portisi”, rissiri u gualano, stringenno sempre forti i capiddi e cu na cera ra miciriante.

“Ascutimi buno. Camina pi quidda via, fino a chi arrivisi ‘nta na città granna. Dda c’è a figghia ru re chi sta murenno. Mirichi e miricini, fino a mo, nun c’anu fatto nenti. Tu, tiso tiso, ti prisentisi comi nu mirico, gunu ri quiddi buni. Trasisi ‘nta stanza ra principissa. Guarda bene a du si trova ‘na farfalla. Si j’è a peri, fa purtà subbito nu tavuto. Si j’è a capu, fati purtà ‘nu bicchiro r’acqua e frunni ri rose. I mmisckisi e li fai vivi alla principissa. Jidda guariscia e lu re ti rona ricchizzi e onuri”.

E così fu. U massaro chjino ri ricchizze e d’onuri tornaja a da mugghjera. Ma nun era ancora cuntento. Supa a Terra a l’omo ni manca sempri ancuna cosa.

Roppo ancun’anno jiva nata vota a da furtuna suja, pi nu cunsigghjo.

“Japri bene i ricchje – rissiri a furtuna- . A Roma c’è u papa chi sta murenno. Tutti i mirichi si cunzumano u cirividdo  pi comi u fa guarisci. Tu ti prisentisi, sempri tisu tisu, come ‘nu mirico bunu. Trasisi ‘nta stanza ru papa. Ti guardisi attorno e birisi a du j’è ‘na farfalla. Si j’è a peri, fai purtà subbito ‘nu tavuto, si j’è a capo ordina ri purtà allu papa u figuto arrustuto ri nu cavaddo ru re. Appena u papa mangia stu figuto, guarisce, si susa e jiddu stesso ti ghjnghja  ri ricchizzi e d’onuri, e ti rona puru a biniriziuna pi nun ti fa ji ‘nto ‘nfirno”.

U gualano ficia comi n’avija ditto a furtuna. U papa aviari a farfalla a capo. Jiddo, comi nu gran dutturi, spigaja ca u cunto j’era cumplicato.  Pi guarisci a santità ci vulija u figuto ri nu cavaddo ru re. Quanno l’ha saputo, u re stesso ghiviri a pigghià u migghio cavaddo e nu mannaja allu papa. Arrustivuno u figuto e, appena la santità su mangiaja, subbito sanaja. Tutti li cristiani ficiri prighiri e feste e tutti parlavono ri lu gran dutturi chi avja salvato la vita allu santu patri. U papa stesso u ghinghija ri soldi. Quanno turnairi alla casa tutti chi lu circavano e addimannavano cunsigghj. Massaro qua, massaro là.

Ma u munno j’è chjino ri mmirija.

 Ca nu massaro analfabeta avija divintato ricco come ‘nu galantumino, a tanti i facija cripà.

‘Nu paisano nun ci rurmiari a notte. S’abbilinava lu sango allu pinziro ca quiddo ciutu ra campagna, j’era trattato cu tanti salamelecchi, comi nu mirico ‘mpurtante.

Si misa ‘ntu litto e dissa:

“Mo u chiamo. Fazzu finta che sungu malato. Agghja viri chi mi ricia a mia chi crepo ri salute, agghja viri chi ciutija si mmenta”.

Appena arrivato, u gualano guardaja ‘nta stanza ru malato. Vidda chi alli peri ru litto c’era ‘na farfalla brutta, chi facija  ‘mprissione alla guardà.

Si giraja verso i parenti e dissa, tutto serio,  ca priparassiro u tavuto.

U finto malato, appena u sintja, zumpaja du litto e si misiri a stripitijà.

“Ma chi tavuto e tavuto, brutto vaccaro analfabeta. Ji crepo ri salute. Tu si buno sulu a pasci i vacche. U virisi ca zumpo e ballo puru cu ‘na gamma sula”.

Ma mentri si sacchitijava tutto, pi fa viri ca stava bunu, ‘nciampaja ‘nti cuperte, sbattija ‘mbaccio u spigulu ra cascia, e carija ‘nchiummatu ‘nterra come ‘na pira guastata. Murto.

Raccolta negli anni Settanta

Foto: Rete

Ti potrebbero interessare:

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

Close